În Galați inundațiile devastatoare au lăsat oamenii locului fără apă potabilă. Dejecțiile organice și chimice au contaminat sursele potabile, fântânile, râurile sau pârâurile. Apa nu mai este bună nu numai de băut, adăpat sau spălat, dar este toxică și pentru culturile agricole, relevă un reportaj Observator.
Apa nu trebuie băută, apa este toxică. Din punct de vedere legal, apa nu este sub nicio formă potabilă. Ne îmbolnăveşte!, spune Alexandru Cîrîc, director ICA.
Reporterii Observator au mers în comuna Slobozia Conachi şi au colectat apă din fântânile afectate de inundaţii. Şi din pârul Suhu.
„Am primit probele de la colegii din Galaţi, mergem acum la Institul de Cercetări ca să vedem în ce măsură pot oamenii de acolo să consume în siguranţă această apă. Pentru apa din fântână vom verifica potabilitatea conform Ordonanţei 7 din 2023, iar pentru apa de râu vom face analize fizico-chimice şi microbiologice pentru a vedea gradul de contaminare”, publică Mădălina Iacob, reporter Observator.
Apa recoltată de dumneavoastră din râu nu este o apă care să fie consumată sub nicio formă. Nu trebuie consumată nici de animale, de om este evident că nu, şi nu aş recomanda să fie folosită nici pentru spălat. Are un conţinut mare de amoniu, de nitraţi, de nitriţi, de asemenea au fost identificate urme de metale grele, plumb, şi din punct de vedere microbiologic, am identificat de ordinul sutelor sau miilor enterococi intestinali, Escherichia coli şi evident bacterii coliforme”, a explicat Alexandru Cîrîc, director ICA.
La Cuza Vodă, apa e si mai periculoasă. Nici fiartă nu e bună pentru consum.
„Cantitatea de fier este de două ori mai mare decât limita legală pentru potabilitate. Din cauza contaminării biologice, omul sigur ajunge la spital, va determina enterite, dacă nu, şi afecţiuni mai grave”, adaugă Alexandru Cîrîc, director ICA.
Specialiştii spun că autorităţile ar fi trebuit demult să ia măsuri. „Afectează în special populaţia tânără, blochează hemoglobina din sânge. Boală numită şi boala albastră, pentru că are organismul un aspect cianotic, poate să finalizeze cu decesul. Apele pot fi contaminate cu produse chimice, dar pot fi contaminate şi cu produse biologice, virusuri, germeni. Când discutăm despre alimentarea populaţiei şi a animalelor, implică un astfel de risc. Întreaga structură a solului poate sa fie compromisă, plantele se pot îmbolnăvi şi pe noi mai departe”, spune Dragoş Drăcea, şef lucrări, FIFIM.